Un pandantiv cu o vechime de 41.500 de ani, descoperit în Polonia, este cel mai vechi obiect de acest tip gravat de oameni şi singurul care a fost datat până acum cu un nivel ridicat de precizie, graţie unei tehnologii de vârf, au anunţat autorii unui studiu publicat joi, citaţi de AFP și Agerpres.
Realizat din fildeş extras dintr-un colţ de mamut, înnegrit de trecerea timpului, obiectul are o înălţime de 4,5 centimetri şi poate fi cuprins într-o palmă. El prezintă încă un mic orificiu – şi o parte din cel de-al doilea – prin care trecea un lanţ cu ajutorul căruia putea fi purtat în jurul gâtului. Pandantivul este decorat cu 50 de puncte, incizii minuscule gravate sub forma unor curbe armonioase, al căror sens exact nu a putut fi deocamdată descifrat de paleontologi.
Obiectul, compus din două fragmente, a fost descoperit în peştera Stajnia, un adăpost natural dintr-o vale muntoasă din sudul Poloniei. Zona a fost descrisă deja în articole publicate pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă după descoperirea unor molari de neanderthalieni, datând din urmă cu peste 40.000 de ani.
Acea epocă era bogată în producţia de obiecte de podoabă, considerate manifestări ale unui comportament simbolic. Ele erau realizate mai ales de Homo sapiens, proaspăt sosiţi pe continentul eurasiatic venind din Africa, dar şi de neanderthalieni, „verişori” ai omului modern, care au dispărut la scurt timp după aceea.
Descoperirea pandantivului, ce datează din 2010, îl plasează în compania unui număr restrâns de obiecte gravate cu puncte, descoperite în Franţa, în regiunea Jura Şvabă din Germania şi în Rusia – dincolo de cercul arctic.
Datările lor vizează o perioadă cuprinsă între 30.000 şi 40.000 de ani în urmă, în epoca Aurignacian, şi au generat dezbateri aprinse, întrucât cercetătorii vor să ştie dacă această artă a luat naştere într-o anumită zonă şi, dacă este aşa, în ce loc anume, au explicat autorii acestui studiu apărut în Scientific Reports.
Ciclul Lunii
Unii experţi susţin că Jura Şvabă, datorită unei statuete antropomorfe punctate, este „centrul zonei în care această tehnică s-a născut şi de unde s-a răspândit apoi în Europa”, a explicat profesoara Sarah Talamo, directoarea Laboratorului de datare cu carbon de la Universitatea Bologna, principala autoare a studiului.
Dar, adăugă ea, „nu ştim nimic sigur, căci nu cunoaştem datele exacte ale acestor obiecte, ale căror datări au fost obţinute indirect”, prin studierea mediului în care au fost descoperite. Altfel spus, datările au fost făcute „fără tehnologii de vârf”.
În schimb, colaborând cu o echipă de la Institutul Max Planck specializată în evoluţia antropologică, cercetătoarea italiană a putut să determine cu exactitate vârsta pandantivului din Stajnia, graţie spectrometriei de masă cu accelerator. Această tehnică de vârf necesită cu 200-1.000 de ori mai puţină materie decât datarea cu carbon clasică. Ca urmare, a fost suficient să se preleveze un eşantion de doar o jumătate de gram din preţiosul pandantiv pentru ca oamenii de ştiinţă să îi stabilească vârsta.
În ceea ce priveşte gradul de precizie, acesta are o importanţă capitală „pentru a înţelege felul în care acea tehnică a putut să se răspândească” pe continentul eurasiatic în Aurignacian, a precizat specialista italiană.
S-a ţinut cont şi de o particularitate remarcabilă pe care pandantivul din Stajnia o împarte cu un alt os gravat, datând din urmă cu circa 38.000 de ani, placheta Blanchard, care poartă numele unui sit din Dordogne, situat la o distanţă de 2.000 de kilometri de situl polonez: ambele obiecte poartă o serie de puncte gravate, dispuse într-o buclă lungă şi curbată.
Desenul a fost interpretat ca un recensământ al animalelor vânate, ca un sistem de numerotare, dar „seamănă frapant cu o analemă lunară”, conform autorilor studiului: o reprezentare a poziţiei schimbătoare a Lunii, observată în fiecare zi din acelaşi loc pe parcursul unui ciclu lunar.
Miza ar fi, conform autorilor studiului, să se revizuiască datarea altor obiecte punctate şi, în sens mai larg, a „artei mobile, pentru a înţelege mai bine apariţia unui comportament simbolic şi a conştiinţei moderne în evoluţia umană”.
