Everest: Sezonul de alpinism, amenințat de pandemie - Ziarul de Maramures

Breaking News

Everest: Sezonul de alpinism, amenințat de pandemie

Echipele de alpinişti continuă să se pregătească să escaladeze Everestul, în pofida numeroaselor indicii alarmante că epidemia de COVID-19 este deja prezentă pe „acoperişul lumii”, notează AFP vineri, preluat de Agerpres.

Sezonul de alpinism se anunţă promiţător, cu un record de peste 400 de permise de ascensiune pe Everest (8.848,86 m), oferite la un preţ de 11.000 de dolari fiecare, în condiţiile în care autorităţile au relaxat măsurile de carantină pentru a readuce aventurierii străini, după ce sezonul trecut a fost anulat de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, elicopterele se succed pentru a evacua din tabăra de bază, situată la 5.364 metri altitudine, alpinişti care prezintă simptome îngrijorătoare. Potrivit responsabililor de la o clinică destinată acestora, au existat deja peste 30 de evacuări din motive medicale, iar unii alpinişti au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus la Kathmandu.

Începutul acestui sezon coincide cu cel de-al doilea val de COVID-19 care loveşte puternic şi Nepalul, unde au fost înregistrate până în prezent 351.005 cazuri de contaminare şi 3.417 decese, însă guvernul continuă să nege prezenţa COVID-19 pe Everest.

„Există puţine şanse ca o epidemie să izbucnească în tabăra de bază, toată lumea este foarte atentă. Dintre (persoanele) evacuate, unele au fost depistate pozitiv la Kathmandu. Nu au fost testate în tabăra de bază, aşa că nu suntem în măsură să stabilim unde au fost contaminate”, a declarat şeful departamentului de turism din Nepal, Rudra Singh Tamang. Cu toate acestea, luna trecută, alpinistul norvegian Erlend Ness, a fost primul deţinător al unui permis de ascensiune pe Everest, a cărui contaminare fusese confirmată.

Bolnav două zile la rând, el a fost transferat pe 15 aprilie din tabăra de bază cu elicopterul la Kathmandu, unde a putut efectua controale medicale.

„Rezultatul a fost pozitiv pentru COVID-19”, a declarat acesta pentru AFP. „Cred că nu sunt singurul (…) Toate echipele din tabăra de bază ştiu că riscul de COVID planează asupra noastră şi că trebuie să fie atente”, a completat el.

Săptămâna trecută, alpinista americană Gina Marie Han-Lee a preferat să-şi abandoneze expediţia din precauţie, deşi o astfel de expediţie are un cost mediu de 40.000 de dolari.

„După prima zi, am luat un elicopter pentru a părăsi EBC (tabăra de bază de pe Everest) şi a mă întoarce la Kathmandu. Situaţia COVID-19 de pe EBC este o adevărată mizerie”, a explicat ea pe pagina sa de Facebook pe 29 aprilie, mărturisind că nu a luat deloc în considerare o astfel de situaţie la început.

Respiratul este deja dificil la altitudini mari, aşa că o epidemie printre alpinişti ar fi potenţial catastrofală.

„Luăm toate măsurile de precauţie necesare pentru a ne asigura că nu există contaminare. Nu vizităm celelalte corturi şi nici măcar grupurile din diferite tabere nu se amestecă”, a dat asigurări Tashi Sherpa de la Seven Summit Treks, cea mai mare agenţie care organizează ascensiuni pe Everest.

O expediţie pe Dhaulagiri, al şaptelea cel mai înalt munte din lume, nu va putea conta pe cel puţin trei alpinişti infectaţi cu COVID-19 săptămâna aceasta. Alţi nouă, străini şi nepalezi, au fost evacuaţi, iar rezultatele testelor lor sunt aşteptate, a precizat organizatorul expediţiei, Mingma Sherpa.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!