Doi minori sunt autorii tâlhăriei de pe str. Iuliu Maniu unde femeia de 82 de ani a fost trântită pe trotuar - Ziarul de Maramures

Doi minori sunt autorii tâlhăriei de pe str. Iuliu Maniu unde femeia de 82 de ani a fost trântită pe trotuar

Poliția Maramureș a informat astăzi, 6 mai 2022, asupra faptului că polițiștii au reușit să dea de urma autorilor. Aceștia vor fi duși astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

”În urma activităților informativ-operative și de cercetare penală efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Baia Mare au identificat persoanele bănuite de comiterea, la data de 02 mai, pe strada Iuliu Maniu, a infracțiunii de tâlhărie asupra unei femei de 82 de ani din municipiu. Este vorba despre doi minori din Baia Mare, unul dintre aceștia având calitatea de complice la comiterea faptei. Ambii au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați la Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă”, a transmis Poliția Maramureș.

Octogenara talharita pe strada Iuliu Maniu din Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!