Deputatul AUR de Maramureș, Daniel Ciornei, atrage atenția asupra discrepanței dintre prevederile acordurilor bilaterale și realitatea din teren la frontierele României cu Republica Moldova.
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere Galați – Giurgiulești a fost votat favorabil atât în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cât și în plenul Camerei Deputaților. Deputatul Daniel Ciornei a susținut proiectul, subliniind importanța acestuia pentru facilitarea tranzitului de persoane și mărfuri și pentru eficientizarea controlului la frontieră.
”Votez pentru acest proiect de lege deoarece acordul contribuie la facilitarea tranzitului de persoane și mărfuri între România și Republica Moldova. Implementarea controlului coordonat în punctul de trecere Galați – Giurgiulești este un pas important în consolidarea cooperării bilaterale și eficientizarea controlului la frontieră, cu beneficii directe pentru cetățenii și economia celor două țări”, a declarat Daniel Ciornei în motivarea votului său din comisie.
Totuși, deputatul atrage atenția că, în ciuda unui cadru legislativ solid, punerea în aplicare a controlului coordonat poate rămâne deficitară fără investiții concrete și fără implicare reală din partea autorităților. Un exemplu elocvent este punctul de frontieră Albița-Leușeni, unde, în ciuda acordurilor și promisiunilor, timpul de așteptare rămâne ridicat, iar procedurile de control sunt lente și ineficiente.
”Ce vedem astăzi la Albița este îngrijorător. Controlul coordonat există pe hârtie, dar în realitate oamenii stau ore în șir. Lipsa de personal, birocrația, lipsa de investiții — toate acestea transformă o idee bună într-un obstacol pentru cetățeni. Vrem ca acest proiect să nu repete aceleași greșeli. Votul meu este un vot pentru funcționalitate reală, nu doar pentru imagine”, a subliniat Daniel Ciornei.
Deputatul trage un semnal de alarmă asupra importanței strategice a punctelor de frontieră și asupra nevoii urgente de investiții susținute, mai ales în contextul în care România ar putea deveni un nod esențial în reconstrucția Ucrainei.
”Fondurile europene destinate infrastructurii de frontieră trebuie să ajungă unde este nevoie. Cetățenii trebuie să simtă diferența, nu doar să o citească în rapoarte sau acorduri. România are o responsabilitate uriașă în regiune și trebuie să arătăm că suntem capabili să construim funcționalitate reală, nu doar documente bine scrise”, a conchis deputatul Ciornei.