Prioritate pentru femeile însărcinate la ghișeele instituțiilor publice - Ziarul de Maramures

Prioritate pentru femeile însărcinate la ghișeele instituțiilor publice

În noua sesiune parlamentară, împreună cu Mara Calista și Alin Ignat, colegii mei liberali, ne propunem să aducem toate schimbările necesare pentru încurajarea și susținerea familiilor aflate la început de drum, a scris pe pagina sa, de Facebook, Florin-Alexandru Alexe.

Pentru creșterea natalității, vor fi depuse două proiecte care să vină în sprijinul familiilor. Totodată, femeile însărcinate vor avea prioritate la ghișeele instituțiilor publice.

Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș: ”În acest sens, vom depune două proiecte de lege pentru a completa pachetul de măsuri pentru creșterea natalității în România. Proiectele au două obiective: asigurarea unei indemnizații de creștere a copilului predictibilă și acordarea respectului cuvenit în spațiul public femeilor însărcinate și părinților care sunt însoțiți de copii sub 5 ani. La inițiativa celei mai cunoscute mămici din România, Mirela Retegan, fondatoare Gasca Zurli, am lucrat la proiectul de lege privind acordarea de prioritate femeilor însărcinate și părinților la casieriile unităților comerciale, precum și la ghișeele instituțiilor publice. După adoptarea legii, femeile însărcinate și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităților comerciale și la ghișeele instituțiilor publice, precum și la serviciile oferite de acestea. De asemenea, propunem amenjarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și/sau persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Prin cel de-al doilea proiect de lege, propunem creșterea limitei minime și maxime a indemnizației de creștere a copilului. Valoarea minimă a indemnizației va fi de 60% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar valoarea maximă se va situa la de 4 ori valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, adică suma de 12.000 de lei, față de 8.500 de lei, cât este în prezent.

Prin susținerea celor două proiecte de lege, liberalii își propun să încurajeze natalitatea și să oferim sprijinul necesar părinților pe parcursul primilor ani de viață ai copiilor.

”Având în vedere declinul demografic cu care se confruntă România, suntem datori să luăm toate măsurile necesare pentru susținerea familiilor aflate la început de drum”, a punctat Deputatul Alexe.

Foto: Florin-Alexandru Alexe FB

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!