(VIDEO) Călin Bota, discurs incisiv în Camera Deputaților despre haldele de steril din jurul localității Baia Mare - Ziarul de Maramures

(VIDEO) Călin Bota, discurs incisiv în Camera Deputaților despre haldele de steril din jurul localității Baia Mare

Călin Bota de la pupitrul Camerei Deptaților a adus în atenția colegilor săi, problema poluării care trenează de foarte mulți ani la nivelul municipiului Baia Mare, dar și in județul Maramureș.

”Am reușit să obținem o măsură reparatorie pentru zeci de mii de maramureșeni care locuiesc de zeci de ani în zone afectate de poluare și suferă și astăzi din cauza exploatărilor miniere. Proiectul de lege pe care l-am inițiat alături de colegii mei, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și deputatul Florin-Alexandru Alexe, privind pensionarea cu doi ani mai devreme, fără penalizare, a locuitorilor din Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț şi Copalnic Mănăştur, precum şi din împrejurimile acestor localități, a fost votat astăzi de deputați și va intra în vigoare după ce va fi promulgat de președintele țării. Am mulțumit colegilor care au susținut prin votul lor acest proiect, iar pe cei care au criticat proiectul, i-am invitat să vină la Cavnic sau în oricare altă localitate afectată și astăzi de poluare, să vadă legumele și fructele acoperite de praful galben ridicat de vânt de pe haldele de steril sau oamenii care suferă din cauza poluării”, a precizat pe pagina sa, de Facebook, deputatul PNL Maramureș, Călin Bota.

Declarația SUS in VIDEO: ”L-aș invita să vină în curtea mea să mănânce o cireașă de pe care trebuie să dea jos praful acela galben…”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!