C.S. Sport Team readuce trofeul acasă - Ziarul de Maramures

C.S. Sport Team readuce trofeul acasă

Sala Polivalentă din comuna Recea a găzduit cea de-a patra ediție a Cupei Moș Crăciun 2022 la mini fotbal. Alături de clubul organizator, C.S.Sport Team (prezent cu trei echipe), la turneu au mai participat, Smart Boys Baia Mare respectiv A.S.C.O. C.F. (formație care și-a adjudecat anul trecut trofeul).

În urma rezultatelor consemnate, C.S.Sport Team (albaștrii) au reușit să își adjudece trofeul, podiumul fiind complectat de C.S.Sport Team (galbeni) respectiv A.S.C.O. C.F. Baia Mare. Locurile patru și cinci au revenit formațiilor Smart Boys Baia Mare respectiv C.S.Sport Team (roșii). La inițiativa lui Ioan Marchiș președintele Clubului Sportiv Sport Team Baia Mare au fost acordate și unele premii speciale precum:

-Golgheterul turneului: Cristian Bărbos – C.S.Sport Team (albaștrii)
-Cel mai bun portar: Eduard Costin – C.S.Sport Team (galben)
-Cel mai bun jucător: Rareș Pop-Popescu – C.S.Sport Team (albaștrii)
-Cel mai bun apărător: Eugen Timar – Smart Boys Baia Mare
-Cel mai bun mijlocaș: Andrei Ionuț Pop – C.S.Sport Team (roșii)
-Cel mai bun atacant: Andrei Pop – A.S.C.O. C.F. Baia Mare
-Arbitrul turneului: Alex Neamț – A.J.F.Maramureș

Scopul permanentizării acestei competiții ajunsă la cea de-a patra ediție a fost acela de a susține cu cu o anumită sumă de bani, alimente și medicamente două familii de bătrâni din localitatea Bozânta Mare, iar pentru cei doi nepoței aflați în grija acestor două familii de seniori vor fi asigurate acum în prag de sărbători dulciuri și articole de îmbrăcăminte.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!