(FOTO)Muncitor lovit de trunchiul unui copac. Echipele de intervenție au reușit să-i acorde primul ajutor - Ziarul de Maramures

(FOTO)Muncitor lovit de trunchiul unui copac. Echipele de intervenție au reușit să-i acorde primul ajutor

Incidentul s-a petrecut pe raza localității Tăuții de Sus

Muncitorul forestier, în vârstă de 60 de ani, a fost lovit de trunchiul unui copac care tocmai a fost tăiat. O femeie aflată în zonă a fost cea care a anunțat autoritățile la 112.

Pentru salvarea victimei au intervenit salvamontiștii, angajații ISU Maramureș și paramedicii SMURD. Locul în care s-a petrecut nefericitul eveniment a fost unul greu accesibil.

Dan Benga, șef SALVAMONT Maramureș: ”Muncitorul forestier, în vârstă de 60 ani, a suferit un traumatism la nivelul bazinului în urma impactului provocat de căderea unui copac într-o zona greu accesibilă. Echipajul de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș a intervenit împreună cu ISU Maramures și SMURD. S-a acordat primul ajutor, iar ulterior bărbatul a fost transportat până la locul de acces al autospecialei medicalizate. Victima a fost preluata de echipajul SMURD si a fost transportata la unitatea medicală de urgență.”

Incidentul s-a petrecut în pădurea din Tăuții de Sus.

ACTUALIZARE ora 13.30

Poliția Maramureș: ”Astăzi, 13 octombrie, la ora 09.10, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că un angajat al unei societăți comerciale, care desfășura activități forestiere în pădurea din Tăuții de Sus, a suferit un accident de muncă. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că în zona numită Valea Gordanului un bărbat de 60 de ani din Rona de Sus, în timp ce tăia un stejar, un alt arbore s-a rupt și a căzut peste acesta, provocându-i vătămări corporale. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”

Foto-Salvamont Maramures, ISU Maramures

 

 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!