Anunțul a fost făcut de deputatul Călin Bota, pe pagina sa, de Facebook. Este vorba despre cetățenii care locuiesc în zone poluate și care au avut de suferit din cauza exploatărilor miniere.
”Proiectul de lege pe care l-am inițiat alături de colegii mei, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și deputatul Florin-Alexandru Alexe, privind pensionarea cu doi ani mai devreme, fără penalizare, a locuitorilor din Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Cavnic, Băiuț şi Copalnic Mănăştur, precum şi din împrejurimile acestor localități, a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis și urmează să intre în vigoare. Am reușit astfel să obținem o măsură reparatorie pentru zeci de mii de maramureșeni care locuiesc de zeci de ani în zone afectate de poluare și suferă și astăzi din cauza exploatărilor miniere”, a scris în postare deputatul liberal Călin Bota.
Alte informatii pe acest subiect: Deputatul Călin Bota despre scăderea vârstei de pensionare pentru cetățenii din localitățile poluate din Maramureș