PNL PSD AUR PSD
Senatorul Sorin Vlașin a fost prezent la Hramul Mănăstirii Moisei - Ziarul de Maramures

Senatorul Sorin Vlașin a fost prezent la Hramul Mănăstirii Moisei

Senatorul Sorin Vlașin a fost prezent la Hramul Mănăstirii Moisei. Evenimentul religios a avut loc ieri, 15 august, când toți creștii au sărbătorit ADORMIREA MAICII DOMNULUI.

PNL

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu PreaSfințitul Părinte Episcop Iustin.

PSD

Sorin Vlașin, senator PSD MM: ”La invitația colegului și prietenului meu Grigore Tomoiagă, primarul comunei Moisei, am avut bucuria de a participa ieri, la Hramul Mănăstirii Moisei, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Maramureș, cu o existenţă neîntreruptă de peste patru secole, o mănăstire foarte iubită de credincioşi și foarte importantă în istoria acestui ţinut.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu PreaSfințitul Părinte Episcop Iustin, iar credincișii au fost prezenți ca în fiecare an, într-un număr impresionant, majoritatea fiind îmbrăcați în frumosul nostru port popular.

Nu întâmplător aici, are loc an de an unul dintre cele mai importante pelerinaje din Transilvania, pentru că în acest loc binecuvântat, simți cu adevărat puterea rugăciunii, a comuniunii și credinței. A fost cu adevărat o zi înălțătoare! Maica Domnului să ne ajute și să ne ocrotească pe toți!”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!