Spania a inclus lupul Iberic pe lista speciilor protejate; fermierii protestează - Ziarul de Maramures

Spania a inclus lupul Iberic pe lista speciilor protejate; fermierii protestează

Fermierii spanioli au condamnat vineri decizia prin care autorităţile de la Madrid au inclus lupul iberic pe lista speciilor protejate şi au argumentat spunând că interzicerea la nivel naţional a vânătorii pentru aceste animale va cauza mai multe atacuri asupra şeptelurilor, informează Reuters, titrează Agerpres.

Într-o naţiune deja obişnuită cu dezbaterile aprinse despre luptele cu tauri, Ministerul Mediului de la Madrid a decis joi că protejarea lupilor aflaţi la sud de fluviul Douro va fi extinsă şi pentru cei care trăiesc la nord de acesta, unde vânătoarea controlată era încă permisă.

Ministerul spaniol a insistat pe importanţa culturală şi ştiinţifică a acestei specii şi pe valoarea sa în prezervarea ecosistemelor. Spania deţine în prezent o populaţie de lup iberic estimată între 1.500 şi 2.000 de exemplare, iar 90% dintre aceste animale trăiesc în regiuni din nordul ţării – Castilia şi Leon, Asturia şi Galiţia. Însă sindicatul agricultorilor UPA afirmă că o creştere recentă a populaţiilor de lup iberic a determinat mai multe atacuri comise asupra turmelor de bovine şi a acuzat-o pe Teresa Ribera, ministrul spaniol al Mediului, că ignoră nevoile fermierilor.

„Noi, crescătorii de animale, suntem aceia care se află în pericol de extincţie”, au declarat reprezentanţii sindicatului.

Fermierii spanioli şi activiştii ecologişti s-au înfruntat de mai multe ori în urma unor campanii ce vizau creşterea populaţiilor de prădători de talie mare, precum ursul brun şi râsul iberic, în special în nordul muntos al Spaniei, o regiune în care există numeroase turme de oi crescute în sistem extensiv.

Confederaţia ecologistă spaniolă Ecologistas en Accion a lăudat însă noile măsuri de protecţie adoptate joi şi a îndemnat Guvernul să colaboreze cu fermierii pentru a găsi noi modalităţi de protejare a turmelor şi cirezilor care să nu dăuneze exemplarelor de lup iberic.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!