Florin-Alexandru Alexe, deputat: Noile legi ale educației prevăd un salariu mai mare și motivat - Ziarul de Maramures

Florin-Alexandru Alexe, deputat: Noile legi ale educației prevăd un salariu mai mare și motivat

Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș a anunțat pe o rețea de socializare faptul că noile legi ale educației prevăd un salariu mai mare și motivat.

Salarizarea profesorului debutant va fi într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, a precizat demnitarul.

Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș: ”Redăm demnitatea profesorilor! Noile legi ale educației prevăd un salariu mai mare și motivat pentru cei care vor să urmeze această profesie. Salarizarea profesorului debutant va fi într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat. Profesorul trebuie să își redobândească locul în societate. Pentru a atrage profesioniști în domeniu și a crește calitatea corpului profesoral, cariera didactică trebuie să redevină atractivă. Iar acest lucru va fi făcut prin consolidarea statutului social și economic, prin întărirea instituției mentoratului și prin acordarea unui grad mai mare de autonomie dascălilor.”

Cei interesați pot intra pe www.legile-educatiei.pnl.ro unde ne pot lăsa un mesaj cu sugestiile de îmbunătățire a noilor prevederi. Doar împreună putem să așezăm bazele unui sistem de învățământ mai bun, mai performant, a mai anunțat demnitarul liberal.

 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!