Gabriela Hofer prezentată oficial de președintele AUR MM, Darius Pop. Bogdan Hodorogea îi dă replica actualului fost primar - Ziarul de Maramures

Gabriela Hofer prezentată oficial de președintele AUR MM, Darius Pop. Bogdan Hodorogea îi dă replica actualului fost primar

AUR Maramureș a susținut ieri o conferință de presă în cadrul careia Gabriela Hofer a fost anunțată oficial ca fiind președintele Organizației de Femei AUR Maramureș. La conferință au luat cuvântul deputatul Darius Pop, președintele AUR Maramureș, consilierul local Bogdan Hodorogea, președintele Organizației AUR Baia Mare și Gabriela Hofer, președintele Organizației de Femei AUR Maramureș.

”(…)Îi urez mult succes doamnei Gabriela Hofer în organizarea și dezvoltarea Organizației de Femei AUR Maramureș. Are o experineță vastă în ceea ce privește politica și coordonarea echipelor formate din doamne și domnișoare. Îi mulțumim pe această cale pentru faptul că a acceptat să ni se alăture”, a precizat în cadrul conferinței deputatul Darius Pop, președintele AUR Maramureș.

”(…)Astăzi sunt în fața dumneavoastră alături de cei doi președinți, în calitate de președinte al Organizației de Femei AUR Maramureș. Mă bucur enorm de mult și îi mulțumesc domnului președinte Darius Pop pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Acest lucru mă onorează și mă responsabilizează. Trebuie să recunosc că am găsit aici, o echipă fantastică și o familie minunată formată și din femei, doamne care m-au primit cu brațele deschise. Am început deja să lucrăm la strategii. Vineri avem în Cluj-Napoca conferința de lansare a doamnelor de AUR pe regiunea Nord-Vest. Femeile își au și ele rolul lor în politică. (…)Am mari speranțe că anul 2024 va fi un an câștigător pentru noi, cel puțin femeile și-au stabilit palnurile și strategiile, iar din partea noastră, domnilor președinți aveți tot sprijinul. Doresc să lansez o invitație pentru toate doamnele atât din Baia Mare, cât și din județul Maramureș de a intra în familia AUR Maramureș. Puteți să mă contactați prin intermediul rețelei Facebook. Sunt deschisă spre orice conversație”, a declarat Gabriela Hofer, președintele Organizației de Femei AUR Maramureș. CLICK AICI   PAGINA GABRIELA HOFER

Consilierul local Bogdan Hodorogea, președinte AUR Baia Mare a felicitat-o pe noua sa, colegă și a venit cu câteva lămuriri legate de ultima conferință de presă a actualului fost primar.

”Doresc să o felicit și eu pe doamna Gabriela Hofer pentru că a făcut acest pas. Organizația AUR Baia Mare este mult mai puternică din acest moment. (…)Am fost acuzat că sunt groparul Sărbătorii Castanelor. Fals, stimați băimăreni! Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a-mi face datoria de consilier local. Aleșii locali au obligația de a veghea asupra modului în care se cheltuie banul public. Într-adevăr anul trecut, în 9 septembrie, la o emisiune realizată de doamna Ana Avram am dezvăluit modul în care este cheltuit banul public pentru Sărbătoarea Castanelor. Am să dau citire câtorva cheltuieli pe care noi le-am considerat atunci neeligibile și am votat împotriva acelui proiect. 800.000 de lei SCENE (…), dacă pe piață erau anul trecut scene la 100.000 de lei, de ce Baia Mare a oferit 800.000 de lei? (…)60.000 de lei protocol-apa minerală, snacksuri; să mă ierte Dumnezeu, 20.000 de sticle cu apă la câțiva oameni…?(…). 50.000 de lei închiriere toalete ecologice, era mai iefin dacă le-am fi cumpărat, conform presei (…). În consecință am considerat că se întâmplă un act de corupție, iar obligația mea ca și consilier local este aceea de a veni în fața băimărenilor și să le explic (…)”, a punctat Bogdan Hodorogea, președintele Organizației AUR Baia Mare.

Declarațiile integrale jos, în VIDEO!

CLICK: DNA îl enervează pe Cherecheș. Primarul a răbufnit. De vină sunt cei care nu au acces la banul public

CLICK: LIVE. Gabriela Hofer-Președinte Organizația de Femei AUR Maramureș. Deputatul Darius Pop invitat la ALTERNATIVE

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!