665 de spectatori pot intra la meciul dintre Minaur și Dacia Mioveni

Miercuri, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CS Dacia Mioveni, din etapa a 4-a a Ligii Florilor MOL. Conform noilor reglementări, pot participa la acest meci 665 de spectatori, adică 30% din capacitatea sălii, scrie minaur.ro.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a hotărât: competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori.

Condițiile de la meciurile precedente au rămas aceleași:
– Carte de identitate
– Dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete (valabilă și în format electronic);
sau rezultat negativ RT-PCR, nu mai vechi de 72 ore;
sau rezultat negativ Test Rapid Antigen, nu mai vechi de 48 ore
sau dovada trecerii prin boală (infectare Sars-Cov-2), pentru persoane aflate în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma iabilet.ro sau de la casele de bilete ale sălii “Lascăr Pană” cu două ore înaintea startului partidei.

Foto-Arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!