Doi geologi suedezi au descoperit un meteorit cântărind aproape 14 kilograme în apropierea oraşului Enköping, din centrul Suediei, a informat marţi Muzeul de Istorie Naturală, citat de DPA, preluat de Agerpres.
Potrivit muzeului, roca descoperită ar fi principalul fragment rezultat în urma impactului unui meteorit cu Terra, observat la 7 noiembrie. Este pentru prima dată în peste 60 de ani când un meteorit a fost găsit în Suedia după observarea căderii sale.
Numeroşi suedezi au semnalat că au văzut o minge de foc care a aprins cerul în jur de trei secunde pe 7 noiembrie. Ulterior, astronomul Eric Stempels de la Universitatea din Uppsala a determinat locaţia aproximativă a impactului, la nord-vest de Stockholm, unde apoi au fost descoperite fragmente mai mici.
Roca găsită recent are circa 30 de centimetri lungime şi constituie probabil cel mai mare fragment al meteoritului, care,
potrivit lui Stempels, cântărea în jur de 9 tone la intrarea în atmosferă.
Fragmente mai mici ar putea încă fi găsite în zona locului impactului.