PSD a finalizat pachetul de măsuri pentru stoparea creşterii facturilor la energie şi gaze - Ziarul de Maramures

PSD a finalizat pachetul de măsuri pentru stoparea creşterii facturilor la energie şi gaze

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat ieri finalizarea pachetului de măsuri pentru stoparea creşterii facturilor la energie şi gaze, printre care a amintit reducerea nivelului plafonării tarifelor, dublarea volumelor lunare de consum şi reducerea TVA de la 19 la 5%, informează Agerpres.

„PSD a finalizat astăzi pachetul de măsuri care poate stopa creşterea facturilor la energie şi gaze. Am redus nivelul plafonării tarifelor, am dublat volumele lunare de consum şi am scăzut TVA de la 19 la 5%. În acest fel, peste 90% dintre consumatori, persoane fizice şi companii, vor beneficia de scăderea facturilor pe care le vor primi după 1 februarie, facturi corespunzătoare lunii ianuarie. De aceeaşi protecţie vor beneficia şcolile, spitalele, companiile de transport public, instituţiile de cultură, ONG-urile. Aceste măsuri trebuie aplicate de la 1 februarie, fiindcă suntem în plină iarnă, în lunile de consum energetic maxim, iar românii au acum cea mai mare nevoie de ajutor”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El a adăugat că PSD a propus, de asemenea, un set de soluţii pentru descurajarea comportamentului speculativ al firmelor din energie şi măsuri pe termen scurt şi mediu pentru rezolvarea problemelor structurale ale industriei energetice.

„Vom prezenta aceste măsuri în scurt timp, în şedinţa coaliţiei, cu speranţa că partenerii noştri vor înţelege rapid că soluţiile PSD sunt simple, eficiente şi cu un impact minim asupra bugetului. Românii aşteaptă de la noi responsabilitate, nu certuri sterile şi ieşiri filosofico-inutile pe la televizor”, a încheiat Ciolacu.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!