Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: Microindustrializare și Comerț & Servicii, publicate în Monitorul Oficial - Ziarul de Maramures

Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: Microindustrializare și Comerț & Servicii, publicate în Monitorul Oficial

Procedurile de implementare pentru două programe importante, Microindustrializare și Comerț & Servicii au fost publicate în Monitorul Oficial, transmite senatorul social-democrat Sorin Vlașin.

Programul de Microindustrializare are drept obiectiv susținerea producției interne, promovarea conceptului „Fabricat în România” și creșterea competitivității IMM-urilor.

Programul Comerț & Servicii susține dezvoltarea IMM-urilor care activează în sectorul de comercializare a produselor și serviciilor de piață și are drept obiectiv sprijinirea investițiilor, creșterea volumului de activitate și a competitivității acestor companii, precum și promovarea digitalizării și a tranformării verzi a societăților românești care desfășoară activități de comerț intern și internațional, precizează demnitarul.

Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: ”Ambele programe prevăd contractarea de credite de investiții de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului, și decontarea de către MEAT a 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, stabilite prin procedură, dar nu mai mult de 500.000 lei. Valoarea minimă a creditului de investiții este de 250.000 lei.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!