Editorial: Valul antisistemic a confiscat mediul virtual - Ziarul de Maramures

Editorial: Valul antisistemic a confiscat mediul virtual

”Social media este drogul secolului XXI, mediul în care toți se cred inteligenți și capabili” (Anonim)

De parcă nu am fi destul de divizați din cauza mediocrității sistemului educational românesc…știți…povestea aia cu profesori suplinitor fără vocației, universități private neacreditate și fabrici de diplome pentru demnitari, de câteva zile mai avem un subiect de discuție care alimentează curentul antisistemic și antivaccinist.

Nu știu când vom înțelege că România necoruptă inseamnă nu doar politicieni la pușcărie, patroni evazioniști condamnați, interlopi arestați sau jandarmi bătăuși demiși din functie. România curată înseamnă, în primul rând, respect pentru lege și autoritate indiferent de statutul social și averea personală a unui individ, căci un stat corupt nu este altceva decât suma indivizilor corupți sau corupători.

Nemulțumiți de incapacitatea lor de a se dezvolta și a prospera mulți dintre români alunecă spre panta extremismului comportamental și vocal. Nu ei sunt de vină că au un servici plătit cu minim pe economie, nici că stau in chirie într-o garsonieră igrasioasă sau beau cea mai puturoasa votcă ca să uite de neputința lor. În opinia acestora, de vină este ”statul” care nu le dă un apartament tip penthouse, un BMW face -lift sub cinci ani vechime sau un serviciu bugetar plătit nerușinat de bine. Iar de aici până la a se victimiza și a da vina pe politicieni, judecătorii corupți și funcționarii leneși este doar un pas.

Nu contează că unii au doua servicii, nici că lucrează parcela bunicilor de la tară, important este să injuri gros, bine și cât de des Guvernul, Parlamentul, Președintele și pe primarul urbei. De parcă nu tu i-ai ales sau legitimat prin absenteismul tău de la vot. Facebookul a devenit un spațiu al frustrărilor unde toți impotenții sau impostorii cu conturi reale sau false, tună și fulgeră impotriva a tot și a toate negând criza sanitară, măsurile restrictive, drepturile persoanelor LGBT sau restricțiile impuse de Uniunea Europeană. Fără să uite a menționa în postări divinitatea, românul antisistemic se pricepe la economie, politică, asistență socială, relații internaționale, creșterea copiilor, agricultură, jurnalism, finanțe și sport fără a menționa ce argumente are în susținerea ideilor sale.

Ultima găselniță facebookeristă o reprezintă emoția și furia creată prin interzicerea accesului lui Novak Djokovic în Australia, prezent pentru a juca la primul open al anului. Dezlănțuiți, antisistemicii români se dau de ceasul morții urlând că sunt încălcate drepturile marelui sportiv, care trecut prin boală refuză să se vaccineze, fiind …nu-i așa…un lider al marii rebeliuni civice planetare. Ei bine, dubla măsură nu funcționează în logica corectă, fiecare stat independent stabilindu-și reguli propria iar dacă australienii, vaccinați peste 90% spun nu, asta e… căci nu i se refuză accesul pentru că e sârb sau pentru că este numarul unu mondial. Organizatorii nu i-au răpit nici un drept tenismenului căci se putea vaccina și participa la turneu dar el este unul din sportivii de talie mondială care refuză vaccinarea și neagă existența pandemiei. Atunci să suporte consecințele!

Trebuie să ne hotărâm odată pentru totdeauna în ce fel de democrație dorim să trăim. Ori suntem toți egali în fața legii, ori unii sunt mai egali decât alții pentru că au un statut social special ori mai mulți bani, în acele conturile ascunse din paradisuri fiscale.

Viața este o îndelungă lecție de umilință. (James Matthew Barrie)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!