Sfaturi și variante de mese pentru alimentația corectă a școlarului - Ziarul de Maramures

Sfaturi și variante de mese pentru alimentația corectă a școlarului

Sute de ambalaje colorate, sute de produse gen chipsuri, ronțănele, ciocolată, bombonele … care mai de care mai atragătoare! Tentație și pentru adulți, dar mai ales pentru copii. Și nu cred că există părinte care nu a cedat măcar o dată dorinței copilului de a-i cumpăra un aliment tentant deși știa că nu este și sănătos pentru etapa de dezvoltare în care se afla copilul.

Ne motivăm gestul cu ”îi este poftă copilului” și cedăm, dar oare este corect să ne găsim, noi părinții, motivații pentru un aliment nesănătos pe care il dam copilului știind că acesta poate să-i aducă diverse boli? Sau este corect să-i dăm bani de buzunar să-și cumpere el ce vrea, știind că o să alerge spre primul stand cu chipsuri și bomboane și ulterior va refuza un pahar sănătos cu lapte sau o supă sănătoasă de legume?

Vă rog să nu uitați: tot comportamentul alimentar al copilului depinde de parinți! Parintele este cel care trebuie să-l învețe cât de importante sunt cele 4-5 mese cu legume, fructe, carne de calitate, lactate, și daca o sa aveți răbdare să explicați corect aveți încredere că un copil va întelege și va dobândi deprinderi sănătoase. Aveți răbdare și explicați cum este corect și veți avea surpriza să observați mai repede decât credeți un comportament corect la copilul dumneavoastră. Este perioada în care copii învață și din comportamentul celor din jur. Dacă adulții dau exemplu de comportament sănătos și copii vor face la fel.

Sfaturi

Necesarul zilnic de mese, pentru o creștere optimă, este de 4-5 mese pe zi, 3 mese principale (mic dejun obligatoriu, prânz, cină) și 1-2 gustări. În cazul în care copilul nu este obișnuit să mănânce acasă micul dejun, poate lua pe post de gustare (dimineața) 1 cană cu ceai sau lapte.

Cina se mănâncă la ora 19.30 – 20.00. Nu înfometați copilul dându-i cina la ora 18:00 sau mai devreme. Nu se ciugulește între mese, se mănâncă doar la mesele indicate și este importantă respectarea orelor de masă pe cât posibil. Nu se sare peste mese și programul copilului trebuie structurat în acest sens! Se mestecă încet! Nu se beau lichide în timpul mesei! Nu se mănâncă în fața televizorului! Se reduce timpul petrecut la televizor și computer și se recomandă în acel interval de timp mișcare – cel puțin 1 ora pe zi.

Variante pentru mese sănătoase

La fiecare tip de masă vă propun mai multe variante … că nu vreau să rămâneți în pană de idei și să dați startul la punga cu chipsuri. Părinți, nu uitați, aceste reguli pentru a avea o alimentație sănătoasă sunt importante și pentru adulții care doresc să-și păstreze starea de sănătate, și foarte importante pentru creșterea armonioasă și sănătoasă a unui copil!

Variante de mic dejun (ora 7:00)

1. 200 ml lapte (1% grăsime), 3-4 linguri de cereale integrale (muesli, ovăz, orz, secară, grâu, multicereale), 1 linguriță miere
2. 2 felii de pâine integrală, neprăjită cu 30 g brânză (caș, telemea desărată, brânză de vaci slabă), roșie, ardei, castravete sau altă legumă de sezon, ceai de plante sau 1 pahar cu lapte
3. 1 ou fiert tare, 200 ml iaurt normal, 1 felie de pâine
4. 2 felii pâine unse cu puțin unt, 30-40 g șuncă presată de pui sau curcan

Variante de gustări sănătoase (ora 10:00 si ora 17:00) – pot fi transportate cu ușurință și servite în pauzele dintre ore, la școală. Dacă copilul nu a servit micul dejun acasă, aceste variante se vor înlocui cu o variantă de mic dejun pentru gustarea de la ora 10:00:

1. Fructe: 1 măr, 1 kiwi, 1 portocală sau mandarină
2. 1 baton fitness sau cu cereale
3. 2-3 biscuiți digestivi (cereale, fructe uscate, cu puține grăsimi și zahăr)
4. Câteva nuci și stafide
5. Bucățele de brânză sau Iaurt slab
6. Bucățele de legume – morcov, țelină, castravete, roșii

Variante de prânz (ora 13:00-14:00)

Supă de legume sau carne (de evitat găluște, paste, orez) și mâncare gătită (carne pui sau vită, cu suc de roșii și legume – varză, conopidă, fasole verde, ciuperci, dovlecei, vinete), cu máximum 1-2 felii subțiri de pâine (de preferat fără!). Nu se repetă felul de mâncare, doar o porție suplimentară de legume sau de salată! Se bea apă plată sau minerală la sfârșitul mesei! Nu se mănâncă desert în continuarea mesei, ci la un interval de câteva ore!

Variante de cină (ora 19:30-20:00)

1. Cartofi copți sau fierți cu brânză, 1 pahar cu lapte
2. 1 porție de mămăligă cu iaurt și brânză slabă
3. 50 g paste fierte (se cântăresc fierte) cu suc de roșii și brânză rasă
4. Mâncare de legume – fasole, mazăre, ghiveci cu salată
5. 1 bol de supă deasă de legume și 1 felie de pâine sau 1 bol de cereale cu lapte

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!