”Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!” (Alexandru Vlahuță)
Avem o problemă ca nație! Clamăm că ne iubim țara, dar prea puțini dintre noi știu măcar două strofe din imnul național. Ne place să afișăm tricolorul dintr-un patriotism uneori de neînțeles, deși majoritatea dintre noi știm, cu ceva mai mult decât nimic, despre nație și istoria sa. Dar sărim ca arși dacă ni se spune că suntem șmecheri și descurcăreți, o realitate interpretabilă și ambiguă într-o lume a naționalismului populist și desuet.
Dacă ne iubim atât de mult țara de ce am plecat peste 5 milioane dintre noi, cei mai buni și vrednici la muncă? Cine să muncească acasă, în instituții, industrie, agricultură sau comerț dacă intelectualii, tinerii educați și meseriașii au plecat pentru câțiva euro în plus. Ce logică are să fii badantă în Italia, spălând la fund bătrânii altora în condiții umilitoare și departe de familie? Dar pe bătrânii noștri cine să-i spele dacă voi ați plecat, lepădându-vă de familie, comunitate și țară? Asistenții sociali fără vocație, infirmierele obosite și isterice sau poate voluntarii plictisiți?
De 1 Decembrie, clasa noastră politică va transpira din nou de falsă onoare dar sigur și de plăcere la paradele, mitingurile, depunerile de coroane și alte evenimente formale, organizate cu fast și cheltuială nejustificată. În loc să meargă la mormintele sau la patul bunicilor ori părinților bolnavi pentru a le lumina zilele puține rămase, Măririle Lor demnitari și ministeriabișli se vor înghesui în localuri luxoase, case de petreceri, hoteluri sau pensiuni rurale, ori poate în vile nerușinat de luxoase unde feriți de ochii poporului se vor delecta mancând și bând în neștire.
Ciolanul mitic va fi pe masa lor și nu doar în ziare, provenind din porc de mangalița sau mistreț, servită cu fasole de import din soiurile Bush, Eureka, Fine Yas sau Blanca și pită de casă făcută pe vatră. Toate stropite cu wiskey Macallan, bourbon Glenfiddich sau pălincă de prune, arșița măruntaielor fiind stinsă mai apoi cu un Cabernet Sauvignon sau bere Carlsberg. Cu buzele pline de unsoare și fălcile trosnind de efort, sărmanii conducători stresați se vor pitula mai apoi pentru siestă în iatacuri dosnice și încălzite, cu balabustele din dotare sau podăresele inchiriate de slujbașii zeloși, flatulând amarnic și puturos în timp ce trudesc în plăceri păcătoase.
În ăst timp, nația flămândă și sărăcită se va îngrămădi în apartamentele igrasioase sau casele reci și neîncălzite, mimând fericirea nației în zi de sărbătoare. Ori poate vor merge la mănăstiri și schituri îndepărtate unde se dă un blid cu fasole de post sau poate, nu…cu siguranță prin cârciumile de cartier ori bodegile ilegale și evazioniste, pentru a băga în mațul prost o porție de zgârci și șoric cu pretenții de afumătură, un pumn de fasole cu viermi sau pietricele nefierte, toate stropite cu socoteală de o tescovină puțindă și o bere autohtona, la pet de 2 litri în promoție.
Aceasta este imaginea României reale, țara în care elitele mor de obezitate, cancer de colon, infarct miocardic sau plictiseală, în timp ce tăranul sau muncitorul de la privat semănând tot mai mult cu proletarul eminescian, își dă duhul de una din formele de cancere sau boli ale plămânilor, ficatului sau mizeriei morale.
La mulți ani români. Să fiți fericiți…dacă puteți!
„Deşi îmi iubesc ţara, nu-mi iubesc compatrioţii.” (Lord Byron)
